12.8.1. Existența în curricula școlară a modulelor/ conținuturilor curriculare: i) dezvoltarea durabilă, ii) educația pentru schimbările climatice și abordarea multidisciplinară a acestora în vederea formării profilului absolventului

***Indicator non-statistic*** Se indică numărul conținuturilor curriculare

Pentru anii 2018-2023 răspunsul este „DA” pentru i) dezvoltarea durabilă - 10 conținuturi curriculare, ii) educația pentru schimbările climatice și abordarea multidisciplinară a acestora în vederea formării profilului absolventului - 5 conținuturi curriculare.

Notă:

Dezvoltarea durabilă: Planul – cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal oferă fiecărui elev posibilitatea de a opta pentru discipline opționale. Disciplinele opționale reprezintă componenta flexibilă a Planului–cadru de învățământ care contribuie la dezvoltarea unor competențe transversale. Domeniile prioritare includ și Educația pentru dezvoltare durabilă, care este orientată spre utilizarea competențelor în domeniul educației ecologice pentru înțelegerea și identificarea de soluții în cazul problemelor locale și globale, precum cele de dezvoltare durabilă, de mediu, de economie verde, de conservare a energiei/utilizare a surselor alternative de energie/promovare a măsurilor de eficiență energetică ș.a. Curriculumul dezvoltat în anul 2018 la disciplina Științe în învățământul primar, de asemenea, evidențiază formarea competențelor la elevi și interesul pentru promovarea activă a valorilor de mediu și a unui mod sănătos de viață. Tematica educației ecologice se studiază în instituțiile de învățământ în cadrul orelor obligatorii, orelor opționale și activităților extrașcolare. Cadrele didactice orientează elevii, la disciplinele școlare tangente domeniului prenotat, spre utilizarea competențelor în domeniul educației ecologice, pentru înțelegerea și identificarea de soluții în cazul problemelor locale și globale, precum și cele de dezvoltare durabilă, de mediu, de economie verde, de conservare a energiei și de promovare a măsurilor de eficiență energetică. Pentru organizarea orelor opționale, cadrele didactice dispun de Curriculumul la disciplina opțională ,,Educație ecologică” pentru clasele I-XII și Curriculumul la disciplina opțională ,,Chimia și explorarea mediului” pentru clasele X-XII (aprobate de Consiliul Național pentru Curriculum și prin ordinul ME nr. 874 din 08 septembrie 2015).

Educația pentru schimbările climatice: În anul 2018 a fost demarată Reforma curriculară care a determinat corelarea politicilor curriculare cu standardele educaționale naționale și internaționale și formatarea profilului absolventului prin prisma finalităților educaționale și a sistemului de competențe-cheie. În învățământul primar, clasele II- IV, la Aria curriculară Matematică și științe se studiază disciplina obligatorie Științe pentru care a fost dezvoltat curriculumul și asigurat în document completarea și actualizarea conținuturilor ce țin și de fenomenele naturii, incluzând schimbările de climă. Astfel, curriculumul include competențe specifice de dezvoltare și anume: (1) identificarea și descrierea componentelor, fenomenelor, proceselor, relațiilor caracteristice mediului înconjurător, demonstrând corectitudine și coerență în utilizarea terminologiei specifice; (2) explorarea-investigarea mediului înconjurător, manifestând curiozitate și interes în valorificarea metodelor și instrumentelor specifice de colectare și organizare a rezultatelor; (3) explicarea informațiilor/rezultatelor/concluziilor obținute în demersuri de cunoaștere a mediului înconjurător, manifestând atitudine critică și creativă; (4) rezolvarea unor situații de problemă pe baza integrării achizițiilor dobândite la disciplină cu cele din alte domenii, dovedind interes pentru promovarea activă a valorilor de mediu și a unui mod sănătos de viață. În context, disciplina Științe în clasele II-IV este orientată spre formarea elevului prin prisma educației către natură, mediul înconjurător, cunoașterea florei și faunei Republicii Moldova, responsabilitatea față de biodiversitatea naturală, ocrotirea patrimoniului natural, dar și utilizarea competențelor în luarea deciziilor pentru ocrotirea și menținerea bunăstării naturale. Pentru învățământul gimnazial și liceal se studiază disciplina Geografia care include unități de conținut ce vizează tematica privind efectele schimbării de climă.

Acest tabel oferă metadatele pentru indicatorul real disponibil din statisticile Republicii Moldova care este cel mai apropiat de indicatorul ODD global corespunzător. Vă rugăm să rețineți că, chiar și atunci când indicatorul global ODD este disponibil pe deplin, acest tabel ar trebui consultat pentru informații privind metadatele naționale.

Acest tabel oferă informații despre metadatele pentru indicatorii ODD după cum sunt definiți de Comisia Statistică a ONU Metadatele globale complete sunt furnizate de Direcția Statistică a ONU.

Sursă 1

Sus