Acest tabel oferă metadatele pentru indicatorul real disponibil din statisticile Republicii Moldova care este cel mai apropiat de indicatorul ODD global corespunzător. Vă rugăm să rețineți că, chiar și atunci când indicatorul global ODD este disponibil pe deplin, acest tabel ar trebui consultat pentru informații privind metadatele naționale.
Indicatorul disponibil |
Indicator 17.4.1: Serviciul datoriei externe publice și public garantate ca proporție din total export de bunuri și servicii |
---|---|
Definiție și concepte |
Datoria externă brută a Republicii Moldova la o anumită dată este egală cu suma tuturor angajamentelor curente efective, necondiționate ale rezidenților față de nerezidenți ce implică pentru debitor una sau mai multe plăți de principal și / sau de dobândă la unul sau mai multe momente în viitor. Principalele componente ale datoriei externe: (1) Investiții de portofoliu - instrumente de natura datoriei (instrumentele de natura datoriei includ titlurile de angajamente emise de rezidenții Moldovei, deținute de nerezidenți, cu excepția celor deținute de firme-mamă / filiale nerezidente și a valorilor mobiliare de stat emise pentru a fi plasate pe piața internă a Republicii Moldova, procurate de către nerezidenți), (2) Împrumuturi (împrumuturi FMI, guvernamentale, garantate de guvern, private), (3) Drepturi speciale de tragere (alocări de DST), (4) Numerar și depozite (conturile curente și depozitele nerezidenților în sistemul bancar național și în alte societăți financiare), (5) Credite comerciale și avansuri (sunt angajamentele sub formă de credite și avansuri acordate de furnizor sau cumpărător în tranzacțiile de comerț cu mărfuri și servicii), (6) Alte angajamente aferente datoriei (datoria istorică pentru importurile de mărfuri și servicii, angajamentele față de nerezidenți aferente tranzacțiilor cu investiții, angajamentele la dividende distribuite dar încă neplătite nerezidenților), (7) Investiții directe-creditare intra-grup (angajamente aferente datorilor întreprinderilor cu investiții străine directe față de investitorii lor direcți din străinătate). Tipuri ale datoriei: Datoria publică și public garantată (termen scurt, termen lung), Datoria privată negarantată (termen scurt, termen lung). Datoria Externă a Republicii Moldova este compilată conform manualului “Ghidul Statistic pentru Compilatori privind Datoria Externă” recomandat de FMI, ediție 2013, care este în concordanță cu ediția a IV a manualul Balanței de Plăți și Poziției Investiționale Internaționale (MBP6). Conform SDE 2013 arieratele la serviciul împrumuturilor și titlurilor de angajamente, ce reprezintă sume de principal și de dobândă datorate și neonorate, sunt considerate ca o parte din valoarea stocului instrumentului financiar original ce generează datoria. |
Unitatea de măsură |
Procent, % |
Formula de calcul |
Serviciul datoriei externe publice și public garantate (plăți efective ) raportată la suma exporturilor de bunuri și servicii. Pentru acest indicator se va considera în exclusivitate doar datoria publică și public garantată. |
Periodicitate |
anual |